Asociatia ProgressOn Youth Power

MAREA CURATENIE -un Arad mai curat in 2016!

Ne dorim să-i implicam pe cetăţenii Aradului să participe la viaţa socială a oraşului, prin participarea la cât mai multe activităţi de ecologizare, sesiuni de informare şi întâlniri publice. În cadrul acestora, aceştia vor putea evalua importanţa acţiunilor de ecologizare şi potentialele rezultate ale proiectului şi implicării lor.

Proiectul ȋşi doreşte a fi punctul de legătură pentru informare asupra protecției mediului și pentru noi acţiuni de promovare al unui comportament ecologic al arădenilor. Tindem să credem că protecția mediului înseamnă doar protecția pădurilor și a apelor însa uităm de propriile parcuri și spații publice verzi chiar din fata casei noastre sau din parcul din cartierul în care locuim.

Acțiunile se vor desfăşura în municipiul Arad în diverse cartiere ăn 11 şi 18 Iunie 2016. Educarea şi susţinerea publicului larg în protejarea mediului înconjurător, a spaţiilor verzi publice şi a spaţiilor verzi private din municipiul Arad de asemenea fiind esenţiale, ne dorim să continuăm şi ȋn anii urmatori „Marea Curăţenie”, cu ajutorul Primăriei Arad şi Centrului Municipal Cultural Arad, împreună cu voluntarii şi partenerii asociaţiei.

Datorită experienţei acumulate pe parcurs în cadrul multor proiecte de ecologizare şi informare asupra mediului cum ar fi ediţiile anterioare „Marea curatenie I, II și III”, Eco VoluntAr,  „Let’s Do It Romania”,, considerăm că suntem capabili de a oferi oportunitatea şi succesul implementării acestui proiect sub forma unei tradiţii arădene: primăvara se face curat și de ce să nu curățăm și mediul înconjurător

13446316_10208128973716731_1221294180_o

Craciunul lor in mainile tale – 11 familii fericite!

O seară deosebită, cu atmosferă caldă, muzică bună și oameni frumoși!

Evenimentul din 20 Decembrie a fost un real succes, ne-ați ajutat să strângem 2210 lei din vânzarea biletelor la tombolă și 650 lei din donații individuale.

Mulțumim Nelu Pitic, Daniel Julean & friends pentru concert, mulțumim tuturor participanților pentru tot ajutorul acordat și pentru disponibilitate, și tuturor sponsorilor care ne-au susținut și încurajat!

Am vizitat 11 familii de pe valea Mureşului, din Lipova, Ususău şi Dorgoş unde am localizat câteva familii sărace cu copii de văârste cuprinse între 0 şi 17 ani.

Pentru copii a venit Moş Crăciun, au fost surprinşi şi foarte bucuroşi de dulciurile şi cadourile pe care am putut să le ducem. Am încercat să oferim familiilor un Crăciun mai imbelşugat decât de obicei.

Mulţumim tuturor celor care s-au implicat, care au participat la eveniment sau care au donat.

HairConcept.ro

Doamnelor şi domnişoarelor premiile continuă să se înmulţească! Pe lângă celelalte premii avem produse şi accesorii profesionale pentru păr smile emoticon
HairConcept.ro ne oferă 4 şampoane profesionale cadou la 1000 ml! Gasiţi produse profesionale de lux şi dedicate pentru fiecare tip de păr la NYCE Romania şi pe www.hairconcept.ro12369079_1051247341573284_5472654900160266990_n

DubluQ

Fotografie, Povesti, Amintiri. Asta ne oferă DubluQ la orice şedinţă foto şi la tombolă smile emoticon
Câştigă o şedinţă foto gratuită de o oră care include 20 de fotografii editate valabil între 20 şi 23 Decembrie 2015!
Haideţi să ne cunoaştem duminică12390998_1094340570585614_6997092832370707607_n

Fox design

Fox design ne oferă cel mai creativ voucher pentru tombolă
Avem 1 voucher de grafică pentru materiale promoţionale în valoare de 80 euro!
Fox design este un studio virtual pentru servicii de design interior şi grafică, mobilier şi consultanţă în zona de Vest a ţării.12360280_1094338240585847_273341178591054350_n

Alex Streinu Photography!

Păstrează amintirile vii alături de cei mai dragi ţie prin serviciile foto Alex S. Photography!
Avem 2 carduri cadou pentru 2 şedinţe foto profesionale în valoare de 300 lei fiecare, special concepute pentru tombola În mâinile tale!
Vrei un portret de familie, de cuplu sau doar să îţi fotografiezi căţelul…sau maşina încearcă-ţi norocul la tombolă.
În fiecare an avem parte de evenimente deosebite… o nuntă, un botez, terminarea clasei 12-a, majorat …pentru a capta amintirile acestor evenimente deosebite Alex S. Photography ne oferă un voucher cu un discount de 25% din pachetul de bază pentru evenimentele tale speciale din anul 2016! Ne vedem Duminică la Ratio Beach…unde tot Alex vă va surprinde emoţiile când câştigaţi minunăţii de premii

Soft Coffee

Cea mai drăguţă cafea din oraş ne oferă 20 de carduri cadou pentru oricare 20 de produse disponibile în căsuţa-cafea  Soft Coffee este cafeaua care urmăreşte cele mai bune evenimente din Arad şi ne încălzeşte cu cele mai faine băuturi calde… îi găsiţi în piața Avram Iancu la Târgul de Crăciun până în data de 10 Ianuarie după care sunt la datorie în piaţa Mihai Viteazul.
‪#‎Cappuccino‬ ‪#‎lattemachiato‬ ‪#‎coffee‬ ‪#‎hotchocolate‬ ‪#‎softcoffee‬1

Dragii noştri avem veşti tot mai bune! Prietenii noştrii de la Biosweets ne oferă 16 vouchere cadou pentru a putea degusta bunătăţile lor din cele două locaţii din Arad…la Biosweets Atrium Mall Arad şi pe strada Gheorghe Lazăr nr. 11

Puteţi cîştiga numai în cadrul tombolei următoarele premii:
– 5 Vouchere – Tortul zilei
– 5 Vouchere – Meniul zilei
– 4 Vouchere în valoare de 25 ron fiecare (fiecare îţi ia ce doreşte)
– 2 Vouchere în valoare de 50 ron fiecare (fiecare îşi ia ce doreşte)

Club Nutritie Daniela Streinu

Club Nutritie Daniela Streinu ne ajută să ne păstrăm silueta după minunata masă de Crăciun!
Avem 3 carduri cadou pentru 3 consultaţii complete gratuite cu aparatul de biorezonanţă, plus indicaţiile nutriţionale necesare. Slăbeşti mai uşor cu ajutor!12325450_10206763005888389_1826629250_n

ITP TLV NICA NR.

Prietenii la nevoie se cunosc! Mulțumim pentru implicare și susținere Ionel și ITP TLV NICA NR.
Stația de Verificare ITP Nica din Șofronea ne oferă pentru tombolă 2 vouchere gratuite de inspecție ITP în valoare de 140 lei fiecare! Mulțam fain!